Sunt un nebun, ce să și fac? :)

Sunt nebun. Doamnelor, domnilor, prieteni. Sunt nebun. Ăsta sunt. Nu prea știu să mă prefac, pentru că nu văd rostul. Uneori spun mai multe pe gură decât ce-ar trebui. Alteori râd cu toți dinții, deși mă aflu în cine știe ce companie simadicoasă. Uneori scap furculița pe jos, că știți că sunt agitat. Uneori adorm cu gândul la ce gătesc a doua zi. Uneori sar din pat, nici nu mai dorm, și m-apuc să testez cu ce am în frigider.

Uneori mănânc scoici gătite complicat, uneori unt pe pâine. Sau, stați! V-am zis de ultima mea descoperire? Dovlecei cruzi, feliați subțire, subțire, stropiți cu ulei de măsline, oțet balsamic și parmezan ras deasupra. O bucurie pe care o prepari în aproximativ 2 minute și 18 secunde.

Uneori mă întreb dacă o să-mi pierd vreodată nebunia asta pentru gătit. Mi-e cel mai frică de asta. Să gătesc e tot ce sunt eu. Tot ce vreau să fiu în viața asta. Mă doare incredibil când aud oameni care vorbesc despre mine, deși nu mă cunosc. Deși m-au văzut de 2 ori la televizor și într-un interviu. Deși nu au venit niciodată, să stăm la masă, să mâncăm bun și să bem frumos. Vă garantez, după o masă la mine și cei mai mari dușmani pleacă prieteni.

Viața nu e despre dușmănia asta. Despre invidie. Și vorbe pe la spate. E loc pentru toată lumea. Nu am spus niciodată că sunt mai bun decât altul sau mai știu eu ce. Sunt diferit, da. Sunt nebun, da. Sunt pasionat, da. Sunt agitat, da. Sunt băgat în o mie de proiecte, da!

Nu pentru bani, nu pentru faimă, nu pentru orgoliul meu. Ci pentru că iubesc viața asta, destinul care m-a adus în bucătărie, acum mulți, mulți ani. Sunt atât de nebun că îmi bate inima de entuziasm și când fierb un ou! 🙂

Am fost mult timp la bucătărie până să fiu chef. Am vrut să învăț tot, tot, tot, să știu și să experimentez tot ce îmi trece prin cap, să nu mă poată surprindă nimic. Când mi s-a oferit postul de chef, eram un puști. Am acceptat, că cine refuză așa ceva? După un an însă, m-am cerut înapoi la bucătărie. Știam că mai am multe de învățat ca să ajung chef-ul care sunt astăzi. Am muncit enorm. Am sacrificat fără regrete. Am plecat din țara mea pentru România, de care m-am îndrăgostit datorită mâncărurilor. Și mai ales pentru oamenii de aici.

Oamenii de aici se adună la masă nu ca să mănânce. Ci ca să se bucure! Sunt șocat zi de zi, deși ar trebui să mă învăț deja, de felul în care cei care îmi trec pragul se pun la masă, nu doar ca să mănânce. Ci să râdă. Să bea. Să povestească. Să se îndrăgostească. Să danseze când începe melodia aia care le place. Să mai ceară și desert. Să facem poze și să facem amintiri pentru o viață.

Sunt nebun? Da. Sunt. Dar sunt un om bun. Și un chef… diferit. Dacă aveți ceva să-mi reproșați, știți unde mă găsiți. Dacă v-am supărat, dacă vreți să-mi cunoașteți povestea dincolo de monitoare și televizoare. În sufletul meu e loc pentru toți. Haide, luați un loc și spuneți-mi cu ce-ați vrea să începem? Aaa, mai întâi de mâncare zic, apoi ne ocupăm de probleme 🙂

P.S. Ăștia sunt și dovleceii minune, ultima mea obsesie când sunt pe fugă, iar eu mereu sunt pe fugă 🙂 Nu e așa că arată wowowowwow? Și să-i vedeți la gust!

Dovlecei pe fugă – 3 minute și sunt gata!
 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.