Eu nu apar în poze, eu apar în bucătărie

Nu pot să cred că am ajuns în România. Încă. Probabil c-a fost cea mai bună decizie din viața mea. Nici nu cred, de fapt, c-a fost decizia mea. Mi se pare că nu eu am ales țara asta, ci ea pe mine.

Se fac 11 ani de când sunt aici, m-a apucat un pic melancolia. Și recunoștința. Vorbeam la Untold cu colegii de la Kaufland, că asta am ajuns, colegi, o echipă, de toate proiectele astea frumoase pe care le au. Ba să mâncăm pe afară, ba să ne bucurăm de lucruri simple, ba să nu mai aruncăm mâncare, ba să fim recunoscători pentru ce avem.

Și mi-am dat seama că, în goana asta, eu am uitat să fiu recunoscător pentru ce am. Așa că fac aici un exercițiu. Pentru ce mulțumesc.

Pentru România, mai ales. Pentru oamenii pe care i-am cunoscut aici și care au fost buni cu mine și m-au primit în casele lor. Și m-au pus la masă, chiar dacă împărțeam o mămăligă.

Pentru că nu am uitat de unde am plecat. Eu nu sunt fițos, deși îmi dau seama că așa se vede din exterior. Nu sunt fițos pentru că iubesc să gătesc și o să fiu mereu chef, nu o imagine. Apar în poze, la evenimente, lumea zice, wow, ce viață are Sam. Am, așa e, dar îmi iau fericirea din farfurie. Din farfuria pe care o împart oamenilor, adică.

Am făcut acum la Untold paste oamenilor, câte 700 de porții. PE ZI! Și mi-am adus aminte de al doilea meu an de bucătăreală, când în Franța, am fost 3 luni trimis să fac galette. Făceam mii pe zi. În prima săptămână am crezut că nu o să fac față. Era coadă nonstop, coadă interminabilă. Am rezistat pentru că îi vedeam pe oameni cum se întorc doar să-mi mulțumească. ȘI SĂ MAI CEARĂ UNA. O MIE!

La Untold am început cu niște paste în parmezan. Am zis că la festival oamenii nu mănâncă poate chiar paste, dar voiam să le dau ceva mai bun decât niște covrigi, să fie pe măsura festivalului. Să fie și mâncarea o experiență de ținut minte. Am ajuns la 700 de porții. PE ZI!

Picam rupt la somn, dar a meritat toate cearcănele astea. Mâine plec oricum în vacanță și le refac. Mă rog, le refac, îmi găsesc eu bucătării și pe acolo în care să apar neinvitat :))) Țin minte că așa am și început colaborarea cu Kaufland. Eu le-am zis de la început că dacă vor să facă poze cu mine și să apar acolo să stau să zâmbesc la evenimente, eu nu sunt omul potrivit. Pe mine să mă lase să-mi fac damblalele (că știți că nu sunt chiar cel mai normal om de pe lume) și să mă lase cu oalele mele, că eu cred că și în dorm meșteresc ceva de mâncare. Oare să mă caut, sunt somnambul, d-aia dispar lucruri din frigider, a mai pățit cineva? :)))

Sunt 2 ani de când fac echipă cu Kaufland. Și mereu, dar mereu m-au lăsat să fac ce vor. Adică, la mine e și simplu. Să-mi dea un aragaz, un tuci, ceva, niște produse proaspete și să nu îmi facă poze mie. Ci oamenilor care pleacă fericiți după ce mai vin și mai cer o porție :))

Avem multe evenimente în plan, o să vă anunț eu pe Facebook. În toamnă revine și PopUp! restaurantul unde, știți doar, vă gătește cel mai bun chef (adică eu!) la cele mai mici prețuri, adică o invenție a colegilor (adică cei de la Kaufland), unde nu plătești decât produsul și atât. Nimic fancy, doar în cerul gurii. Că eu v-am zis că nu sunt fițos. Sunt doar un nebun adoptat de România care vrea să apară în bucătărie, nu în poze.

Chiar și neinvitat! Italia, viiiin! Scoateți oalele, că sigur îmi bag eu nasul și pe acolo!!! :))

P.S. Ce recomandări de restaurante îmi faceți la Milano și Firenze? Dar unele simpatice, de cartier, așa, să nu mă aștepte cu fițe la intrare, ci cu un șorț!

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.